Recreaţie şi sport (05)
Miercurea Ciuc este cunoscută ca vatra sporturilor de iarnă, pentru că iarna este lungă, cu zăpadă abundentă, este polul frigului din România, favorizând practicarea schiului, patinajului și a hocheiului pe gheață. Totodată în zonă numeroase pârtii de schi își așteaptă vizitatorii. Palatul gheții Vákár Lajos, respectiv patinoarul neacoperit și pista de patinaj viteză oferă posibilități optime pentru antrenamentul hocheiștilor, patinatorilor, dar această infrastructură stă și la dispoziția iubitorilor amatori de sport. Deși orașul este renumit datorită sporturilor de iarnă, reședința județului Harghita și împrejurimile oferă în fiecare anotimp posibilitate pentru mișcare și activitate sportivă. În pofida condițiilor climatice ciclismul este din ce în ce mai popular în oraș, datorită pistelor de biciclete amenajate recent, și nu în ultimul rând Turului Ciclist a Secuimii, organizat anual. Totodată se practică înotul în ștranduri cu apă termală sau minerală, și piscine acoperite. Orașul dispune și de o sală polivalentă, mai multe săli de sport, terenuri de fotbal și tenis, cu gazon natural și artificial, terenuri de baschet, precum și săli de ping – pong, și de escaladare. În parcul central și în alte spații publice s-au amenajat terenuri de fitness urban.

Împărtășiți cu prietenii:


Începe plimbarea

Patinoarul Vákár Lajos

Începe plimbarea

Parcul tineretului

Începe plimbarea

Pârtia de schi Șumuleu Ciuc

Începe plimbarea

Pârtia de schi de la Platoul Tolvajos

Începe plimbarea

Staţiunea Harghita-Băi, pârtii de schi

Descrieri locații
Patinoarul Vákár Lajos

Datorită climei şi a temperaturilor scăzute din Miercurea Ciuc şi împrejurimile acesteia, zona este ideală pentru practicarea sporturilor de iarnă – patinaj viteză, schi, biatlon şi hochei pe gheaţă. Ciucul este cunoscut ca şi ţara sporturilor de iarnă, fiind unul dintre cele mai prestigioase centre de acest gen din ţară. Pe lângă patinoarul acoperit Vákár Lajos există şi două patinoare în aer liber, dar dintre acestea doar cel din spatele patinoarului Vákár Lajos este funcţional. Acest spaţiu liber este potrivit pentru recreaţie, iar sportivii se antrenează pe patinoarul acoperit.

Parcul tineretului

Acest spațiu verde a fost denumit Parcul tineretului datorită faptului că în era socialistă aici a fost orașul copiilor. Parcul cu formă pătrată, ușor în pantă, este interesant datorită vegetației haotice. Molizii înalți au peste jumate de secol, iar mestecenii și castanii sunt preferații copiilor. Orașul copiilor de odinioară nu mai există ca atare, dar locul de joacă bine dotat și derdelușul sunt și acum locuri preferate de ciucani. Sportivii care practică orientarea turistică, se antrenează adesea în acest parc.

Pârtia de schi Șumuleu Ciuc

Pârtia aflată pe versantul vestic al Muntelui Şumuleu Mic este locul preferat al ciucanilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, acesta aflându-se foarte aproape de centrul oraşului Miercurea Ciuc. Lungimea pârtiei este de 397 m, iar nivelul este de 822,6 m deasupra mării. Pârtia are o instalaţie pe cablu cu viteza de 2,5 m/ sec, şi fiind iluminată, aici se poate schia şi seara. După o zi plină de aventuri, schiorii se pot încălzi în cabana de la poalele pârtiei, unde pe lângă terasa deschisă există şi un bar cu băuturi şi mâncare.

Pârtia de schi de la Platoul Tolvajos

Platoul Tolvajos, situat la 16 km de Miercurea Ciuc şi la 36 km de Odorheiu Secuiesc, este un loc însemnat, unde autocarurile cu turişti se opresc deseori. Aici a avut loc în anul 1567 faimoasa bătălie dintre populaţia catolică al Ciucului şi Gheorgheniului şi armata de misionari a principelui János Zsigmond.
În amintirea acestei bătălii se ţine în fiecare an hramul de Rusalii din Şumuleu. Acest loc însă nu este important numai din punct de vedere istoric, ci şi datorită posibilităţilor numeroase pentru practicarea sporturilor de iarnă, de vară, pentru drumeţii şi recreere. Există şi o pârtie de schi cu instalaţie pe cablu, astfel acest loc este îndrăgit de localnici şi de turiştii din străinătate.

Staţiunea Harghita-Băi, pârtii de schi

Băile Harghita aparţin administrativ de municipiul Miercurea-Ciuc, fiind o staţiune montană de interes local cu scop recreativ şi balnear. Este recunoscută pentru izvoarele de apă minerală şi mofetele vechi de sute de ani, precum şi pentru pârtiile de schi, unde zăpada se pretează pentru practicarea schiului mai mult de patru luni pe an.
Staţiunea este situată la o altitudine de 1200-1400 metri pe partea estică a munţilor Harghita de Ciceu. Din oraşul Miercurea Ciuc se poate ajunge în 20 minute în centrul staţiunii cu maşina sau cu autocarul, pe strada Harghita care are o lungime de 23 de kilometri. Drumul până la staţiune are o lungime de 7 kilometri, pornind de la Platoul Tolvajos (crucea triplă), se află într-o stare bună şi poate fi circulat de regulă şi în timpul iernii.
Iubitorii sporturilor de iarnă se pot bucura de condiţiile de zăpadă deosebite din această zonă din octombrie până în mai, iernile de aici fiind lungi şi cu multă zăpadă. Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 60-70 de centimetri.
Cea mai mare staţiune a Ţinutului Secuiesc, dispune de 5 pârtii de schi cu dificultate variată (Csipike, Miklós, Kossuth, Ózon respectiv Hópánkó), şi 3 instalaţii de transport pe cablu.
Recent s-a amenajat şi o pârtie specială de snowtubing de 150 m lungime, cu ascensor propriu. Pe lângă pârtiile de schi din 2010 există şi un patinoar în aer liber, care poartă numele de Salvator. Acesta se află în centrul staţiunii, iar primăvara şi vara funcţionează ca teren de sport multifuncţional – fotbal, baschetbal şi tenis.